Astăzi, 6 mai 2026, a avut loc ședința Grupului de Lucru Mixt pentru Romi, organizată de Instituția Prefectului – Județul Suceava.
În cadrul întâlnirii au fost analizate aspecte privind stadiul implementării măsurilor prevăzute în Strategia Guvernului României pentru incluziunea cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022–2027, la nivelul județului Suceava. Totodată, au fost discutate provocările întâmpinate în anul 2025 în domenii precum educația, ocuparea, sănătatea și locuirea, fiind identificate direcții de acțiune pentru îmbunătățirea intervențiilor.
De asemenea, a fost prezentat Planul județean de măsuri pentru anul 2026, document esențial pentru continuarea implementării politicilor de incluziune socială la nivel local.
Discuțiile au evidențiat importanța colaborării interinstituționale și a implicării active a tuturor actorilor relevanți pentru a asigura rezultate concrete în sprijinul comunităților vulnerabile.
Mulțumim domnului prefect Bogdan Păstrav și doamnei Alina Neagu pentru sprijinul și implicarea în cadrul ședinței. Cooperarea dintre instituții și organizațiile neguvernamentale rămâne esențială pentru promovarea egalității de șanse și incluziunii sociale.

No responses yet